luni, 6 ianuarie 2014
..gaseste-ma..
..si da-mi foc ,apoi stinge-ma cu apa,.fa-ma orb si lasa-ma sa caut,Acopera-mi goliciunea cu camasa simtirii,si trimite-ma sa gasesc firele de iarba in padurea goala si uscata de timp.Trimite-ma sa fac cosuri de nuiele ,pentru fetele de la scaldat,..indreapta-ma sa stiu incotr-o e cararea bisericii,.ca preotul meu sa stie unde sa ma caute,sa nu astept mult scirtiitul usilor si bocetul babelor.Mi-e dor de copii .mi-e dor de ulite si de sat,..mi-e dor de pietrele de pe strada si de cintatul cocosilor dimineata..de plinsetul copiilor si ciripitul pasarelelor...mi-e dor de fosnetul frunzelor din padurea batuta de vinturi si de salbaticiile vietii.Mi-e dor de somnul meu de dimineata...si de glasul meu ragusit.Mi-e dor de ochii mei caprui si de parul meu mare si scirliontat.mi-e dor de soare,mi-e dor de apa.,mi-e dor de frig si de intuneric.mi-e dor de mine si de toate, Vreau sa agat pe gardul negru de la poarta viata asta chinuita si haina cu mine .Vreau sa bat un cui in perete.si sa termin cu insiratul margelelor negre cu albastru .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
eu ma gasesc in acest timp, ma gasesc de fiecare data cand imi vizitez bunica si poate ca atunci cand o vedeam zilnic nu imi placeau doinele populare, acum imi plac, imi place si ceata tocmai pentru ca imi aduce aminte de ea si imi place padurea fiindca mergeam impreuna la cules ciuperci.
RăspundețiȘtergerema intreb cum e sa fii visator atunci cand deja ai trecut prin multe lucruri? Cand esti casatorit de exemplu .
RăspundețiȘtergerein fiecare din noi mai exista o gram , o frintura din copilarie .mai mult sau mai putin ..toti am fost copii si de ce nu si acum mai cad in ..borcanul cu melancolie . Nu e usor, dar inchid ochii.si ma trezesc iar copil cind alergam in picioarele goale prin miriste pe cimp si faceam cazemate din baloti sau iarna cind intram in casa .numai dupa ce faceam turturi pe haina si la nas ...cind duminica copil fiind mamaia mea ma ,,primenea,, (ma imbraca cu hainele bune ) si ieseam la ,,sosea,, era zi de mare gala .dar noi copiii si primeniti si neprimeniti tot negrii ne intorceam seara acasa dupa un foc de tabara (cu cauciucuri arse...)si noaptea ma imbaia bunica in copaia de lemn sa adorm curat ..!! eee ..in fiecare din noi exista copilul ....mai tirziu te vei descoperi si tu si te vei minuna de poznele si amintirile din urma .!
Ștergere